Noutăți

SKINCARE cocktailing

CUM ARATĂ UN STIL DE VIATĂ DE ECHILIBRAT?

ŢINÂND ÎNTR-O MÂNĂ UN OLD FASHIONED SI CU CEALALTĂ PREGĂTINDU-TI UN COCKTAIL CU RETINOL SI NIACINAMIDE. NU, NU E O BĂUTURĂ NOUĂ DE CARE NU AI AUZIT, CI DOAR CEA MAI EFICIENTĂ MODALITATE DE ÎNGRIJIRE A PIELII!

de Gabriela Calitoiu

Când vine vorba de îngrijirea pielii, există doar două categorii de persoane.

Cele care preferă o abordare minimalistă si care se rezumă la două, trei produse esenţiale, si cele care au nevoie de cel puţin patru serumuri, două geluri de curăţare si trei creme diferite pentru a putea merge la culcare împăcate că i-au oferit pielii lor tot ce era mai bun.

Nu sunt aici să militez pentru nici una dintre cele două variante. Ambele pot funcţiona la fel de bine. Fiindcă, dacă am învăţat ceva despre îngrijirea pielii în ultimii ani, e că nu există un răspuns universal sau o metodă ori un tratament care să fie potrivit pentru absolut toată lumea. Nevoile fiecăreia dintre noi sunt diferite, asa că e important să înţelegi că nu există un Holy Grai al rutinei de îngrijire. Dar există câteva aspecte pe care toate ar trebui să le luăm în considerare, indiferent de tabăra în care ne aflăm. Iar cel mai important dintre ele este reprezentat de ingredientele pe care folosim si modul în care le combinăm.

Chiar dacă foloseşti doar două produse, este esenţial să stii care sunt substanţele potrivite pentru tipul tău de ten, ce ingrediente funcţionează de minune împreună si care sunt cele pe care nu ar trebui niciodată să le aplici în acelasi timp. Tocmai de aceea, pentru a afla mai multe despre skincare cocktailing si pentru a te ajuta să-ţi  creezi o rutină de îngrijire benefică pentru pielea ta, am stat de vorbă cu Mihaela Dăncăescu, chirurg plastician Cronos Med, si Ana-Maria Nedelcu, estetician si manager Dermaspa & Skinshop..

Ideea de skincare cocktailing se referă la combinarea si aplicarea mai multor ingrediente cu scopul de a trata într-un mod mai eficient diversele afecţiuni ale pielii. Nu te lasă păcălită de nume. Nu înseamnă că trebuie să te transformi într-un mixologist si să amesteci toate produsele pe care le ai pentru a obţine o poţiune magică. Acest lucru nu numai că nu i-ar oferi pielii tale nici un beneficiu, ci din contră, ar putea duce la apariţia unor iritaţii serioase. Conceptul se referă la aplicarea separată a mai multor substanţe, care lucrează sinergic pentru a-i oferi tenului tău rezultate mai bune. Însă pentru a face asta e nevoie de „o bună înţelegere a modului în care ingredientele active interacţionează între ele, dar si cu pielea ta“, spune Ana-Maria Nedelcu.

Dar înainte de a detalia discuţia despre ingrediente, regula generală de care trebuie să ţii cont atunci când folosesti mai multe produse este să „le aplici în ordinea densităţii lor“, precizează Ana Maria. „începe cu produsul cel mai light şi mai fluid, aşteaptă până se absoarbe în piele, iar apoi adaugă-l pe următorul“. Cum se traduce asta în paşi concreţi? „Pentru rutina de dimineaţă, primul pas constă în spălarea tenului cu un produs de curăţare blând, adecvat tipului tău de ten. Apoi, poţi opta pentru un tonic hidratant, cu acid hialuronic şi peptide, sau pentru unul bogat în vitamina C. Continuă cu un ser cu proprietăţi antioxidante şi antiinflamatorii, apoi cu o cremă pentru conturul ochilor, pentru a menţine elasticitatea şi hidratarea pielii şi pentru a preveni şi a trata ridurile. Pentru persoanele care se trezesc dimineaţa cu pungi sub ochi sau se confruntă cu cearcăne, o cremă de ochi cu cafeină poate fi eficientă. Următorul pas constă în aplicarea unei creme hidratante, potrivită tipului de piele, pentru a sigila produsele aplicate anterior. Iar la final, foloseşte o cremă cu protecţie solară cu SPF 30 sau 50. Dacă ai un ten mixt sau gras, după serum poţi aplica direct o cremă hidratantă cu SPF“, spune Ana-Maria. În ceea ce priveşte rutina de seară, paşii sunt destul de asemănători, păstrându-se acelaşi principiu al densităţii produselor. „începe cu demachierea tenului (poţi opta pentru o apă micelară bifazică, un ulei de curăţare sau un lapte demachiant) şi continuă apoi cu spălarea feţei cu un produs de curăţare (gel sau spumă), potrivit tipului tău de ten. Pasul trei constă în aplicarea unui toner, urmat apoi de un serum. Dacă vrei să foloseşti mai multe seruri, începe cu cele pe bază de apă şi încheie cu cele pe bază de ulei. Continuă rutina cu o cremă de noapte şi la final foloseşte im ulei facial, care va sigila toate ingredientele aplicate anterior pe piele“, explică Ana-Maria. In plus, aceasta îţi recomandă ca „o dată la 7-10 zile, în funcţie de tipul de ten, să îţi exfoliezi tenul şi să aplici o mască restructurantă“.

Până aici lucrurile sunt destul de simple şi de intuitive. Situaţia se complică atunci când vrem să punem în aplicare ideea de skincare cocktailing. Ana-Maria atrage atenţia asupra acestei metode, subliniind faptul că, „dacă asociezi greşit ingredientele poţi provoca iritaţii sau uscăciunea pielii. De asemenea, poţi contracara beneficiile anumitor substanţe, făcându-le ineficiente. Insă combinarea corectă poate duce la abordarea eficientă a mai multor probleme ale pielii (dacă ai de-a face cu acnee şi pete pigmentare, de exemplu), ajută la diminuarea efectelor secundare nedorite ale anumitor ingrediente (cum ar fi retinolul şi acizii) şi determină unele ingrediente să funcţioneze sinergic, sporindu-le astfel efectele“. Aşa cum vodca merge de minune cu sucul de portocale (şi evident că spun asta doar pentru a rămâne în zona de cocktail-uri, nu pentru că aş fi o fană), la fel şi „substanţele active precum retinolul sau acizii alfa hidroxi (AHA) funcţionează perfect cu acidul hialuronic, peptidele, resveratrolul sau cu ceramidele“, spune Ana-Maria. La polul opus, nu poţi asocia în aceeaşi etapă de îngrijire „retinolul cu acizii alfa/beta hidroxi, cu peroxidul de benzoil sau cu vitamina C“. Dacă deja te-am pierdut în denumiri complicate şi nu ştii care dintre aceste ingrediente ţi se potriveşte şi de care ar trebui să stai departe, ţi-am pregătit câteva exemple de rutine, specifice pentru diferitele probleme cu care se poate confrunta pielea.

TENUL MATUR

„Pe măsură ce îmbătrânim, metabolismul celular încetineşte, activitatea fibroblastelor scade, iar producţia de colagen încetineşte“, spune Ana-Maria. Ce înseamnă asta? Că pielea e mai expusă la des hidratare şi la apariţia ridurilor. Iar dacă la aceste procese naturale mai adăugăm şi „factorii externi nocivi, precum expunerea la soare, fumatul sau o dietă nesănătoasă, pielea noastră se va confrunta cu o îmbătrânire accentuată“. Pentru a trata semnele îmbătrânirii, fără îndoială, principalul ingredient de care avem nevoie este retinolul. îmi e greu să cred că există cineva care să nu fi auzit de această substanţă, care de ani buni se află în topul celor mai folosite ingrediente din industria de beauty. însă ce trebuie să ştii înainte de a o adăuga în rutina ta este că nu toate tipurile de piele o tolerează uşor. Aşa că „începe să foloseşti un retinol cu o concentraţie mică, de maxim 0,5%. Aplică-l pe pielea curată şi uscată, o dată la trei zile, şi creşte frecvenţa aplicărilor treptat, urmărind toleranţa pielii. Dacă observi că te confrunţi cu iritaţii, roşeaţă, sensibilitate sau uscăciune accentuată, foloseşte-l la distanţe mai mari de timp“, îţi recomandă Ana-Maria. Un alt lucru important pe care trebuie să îl ştii despre acest ingredient e că „trebuie folosit doar în rutina de seară“, spune Mihaela Dăncăescu. Cum retinolul are tendinţa de a usca pielea, acesta funcţionează perfect cu substanţe hidratante precum acidul hialuronic sau niacinamidele. „Aşa că dacă îl  foloseşti sub formă de serum, la 15 minute după ce l-ai aplicat, poţi veni cu un alt strat de acid hialuronic, dar şi cu o cremă hidratantă, care să conţină ceramide, glicerină sau niacinamide. Toate aceste substanţe contracarează efectele secundare nedorite ale retinolului“, explică Ana-Maria. Dacă vrei o abordare minimalistă, atunci urmează sfatul Mihaelei, care îţi recomandă ca în rutina de seară să foloseşti doar un produs pe bază de retinol, de preferat o cremă, fără a mai adăuga şi alte produse. „Dacă încărcăm epiteliul de suprafaţă, oprim aportul de oxigen din derm, adică locul în care vrem să reorganizăm fibrele de elastină şi să stimulăm fibroblastul. Iar pielea se hrăneşte foarte bine la aer. Dacă adăugăm foarte multe produse e posibil să nu obţinem efectul pe care ni-l dorim, şi chiar mai rău, să macerăm tegumentele“, explică Mihaela.

Pentru rutina de dimineaţă, cele două specialiste îţi recomandă să continui tot cu ingrediente hidratante precum ceramide, acid hialuronic, niacinamide, dar şi vitamina C. Ana-Maria precizează că există o adevărată controversă în ceea ce priveşte asocierea în aceeaşi etapă de îngrijire a vitaminei C cu niacinamidele. „Conform unor cercetări mai vechi, niacinamida poate afecta integritatea vitaminei C. In plus, când sunt combinate în aceeaşi etapă de îngrijire, pot provoca uscăciunea şi înroşirea pielii. Cele două funcţionează eficient la un pH diferit. Skincare cocktailing se referă la aplica- rea separată a mai multor SUBSTANŢE care lucrează sinergicpentru a oferi tenului tău REZULTATE mai bune. In timp ce vitamina C se utilizează la un pH scăzut, niacinamida funcţionează mai bine la un pH mai mare sau neutru. O variantă sigură ar fi aplicarea vitaminei C în timpul zilei şi folosirea unui ser cu niacinamidă seara.“

Sfatul Mihaelei este să foloseşti un fluid revitalizant care să conţină şi acid hialuronic şi vitamina C. „De ce? Pentru că dimineaţa aplicăm şi o cremă cu factor de protecţie şi machiaj. Şi poate fi prea mult. Recomand o rutină de îngrijire cât mai simplă“, spune ea. Indiferent de alegere, nu uita produsul cu SPF, deoarece retinolul este fotosensibilizant, iar acest lucru poate favoriza apariţia petelor pigmentare. Nu combina însă retinolul cu acizii AHA, BHA sau cu peroxidul de benzoil. „Stratificarea acestor produse poate provoca iritaţii“, spune Ana-Maria, care precizează că nici vitamina C nu ar trebui aplicată în acelaşi timp cu retinolul. „Aplică vitamina C dimineaţa şi retinolul seara. De asemenea, cea mai bună modalitate de a folosi acizi alături de retinol este de a îi alterna: o seară cu retinol, o altă seară cu un AHA sau BHA, în funcţie de tipul de ten. Dacă pielea ta este foarte grasă şi predispusă la acnee, poţi folosi şi un demachiant pe bază de AHA sau BHA înainte de retinol, pe care să îl clăteşti apoi cu apă din abundenţă“.

TEN ACNEIC

Dacă te confrunţi cu un ten acneic, Mihaela îţi recomandă să introduci în rutina de seară un produs bogat în acid salicilic. „Acesta acţionează la nivelul glandei sebacee si normalizează cantitatea de sebum secretată. E important de stiut că nu o inhibă complet. Asta înseamnă că pe timpul zilei ai nevoie de hidratare. Poţi alege ceramide, acid hialuronic sau glicerină. Dar dacă te confrunţi si cu un aspect al porilor dilataţi si cu cicatrici, atunci te sfătuiesc să stai departe de ceramide si de glicerină si să folosesti produse care conţin zinc si selenium, care re-epitelizează si hidratează“. Ana e de părere că anumite forme de acnee pot fi ţinute sub control combinând peroxidul de benzoil cu ingrediente hidratante precum acidul hialuronic sau niacinamidele. De asemenea, subliniază faptul că folosirea unei creme cu factor de protecţie este esenţială. Insă te sfătuieşte să nu aplici în acelaşi timp cu peroxidul de benzoil si un strat de retinol (cu excepţia unui tratament special formulat pentru acnee, numit Epiduo), vitamina C, sau acizi AHA si BHA.

PETE PIGMENTARE

Petele pigmentare reprezintă una dintre afecţiunile pielii cel mai greu de tratat. In plus, ele necesită o abordare complexă, care de cele mai multe ori include proceduri faciale, precum peeling-uri sau tratamente laser, combinate cu produse speciale de îngrijire. Mihaela Dăncăescu precizează că tratarea petelor pigmentare ar trebui să aibă loc în afară sezonului cald, „fiindcă în această perioadă a anului melanocitul este deja stimulat de ultraviolete. Dacă mai adăugăm si un produs de depigmentare vom avea doi factori care îl vor stimula. Iar astfel nu vom face decât să accentuăm aspectul petelor pigmentare“.

Insă, Ana-Maria Nedelcu spune că poţi folosi serumuri anti-pigmentare care conţin următoarele substanţe: „vitamina C, arbutin, acid ferulic, acid azelaic, extract de lemn dulce, acid kojic, niacinamide, acid lactic, glicolic, tranexamic si retinol. Aceste ingrediente

funcţionează în moduri diferite, motiv pentru care puteţi găsi o combinaţie a acestora în produsele anti-pigmentare“. La această listă, Mihaela mai adaugă si acidul glicolic, mandelic sau piruvic. De asemenea, cu două luni înainte de venirea verii, recomandă „folosirea hidrochinonei, o substanţă ce inhibă melanocitul si scade capacitatea acestuia de a pigmenta în sezonul cald. Dacă are o concentraţie mare, de 5%, foloseste-o timp de 15 zile, iar apoi fă o pauză. Dacă alegi una de o concentraţie medie, atunci o poţi aplica în fiecare seară“. Insă nu uita: indiferent de tipul de tratament pe care îl folosesti, protecţia solară este absolut necesară!

REGULI DE BAZĂ

Conceptul de skincare cocktailing îi poate oferi pielii tale foarte multe beneficii si rezultate vizibile într-un timp mult mai scurt decât dacă ai folosi abordarea clasică de îngrijire a tenului. Insă trebuie să înţelegi că mai mult nu înseamnă întotdeauna si mai bine! Nu îţi aplica straturi generoase de ingrediente active pe faţă si nu utiliza în aceeasi etapă substanţe puternice, care pot perturba bariera pielii, provocând astfel iritaţii, roseaţă sau uscăciune. Cea mai bună metodă de a combina mai multe ingrediente active este de a alterna folosirea lor. De exemplu, aplică într-o seară un produs cu retinol, iar în seara următoare unul cu acizi AHA sau BHA. Iar dacă preferi să rămâi la o rutină de îngrijire minimalistă, urmează sfatul Anei-Maria: „Poţi aduce îmbunătăţiri considerabile tenului tău doar printr-o curăţare corectă a feţei, atât dimineaţa, cât si seara, folosind un retinoid blând pe timpul nopţii si aplicând un antioxidant si un produs cu factor de protecţie pe timpul zilei“.

Chiar dacă ţi-am explicat care sunt principiile de bază de care ar trebui să ţii cont atunci când îţi construieşti o rutină, asta nu te scuteşte de o vizită la medicul dermatolog. Ştiu că e extrem de tentant să sari peste pasul ăsta, dată fiind toată informaţia pe care o găseşti pe Internet, toate recomandările şi testimonialele altor persoane care, în principiu, se confruntă cu aceleaşi probleme ale pielii ca şi tine. Dar nu o face. Pentru că, după cum îţi spuneam, fiecare ten este diferit şi ce poate funcţiona de minune pentru prietena ta, pentru tine se poate transforma într-un adevărat fiasco. Continuă să te informezi din surse sigure şi de încredere. Asta te va ajuta în discuţia cu medicul tău dermatolog, pentru că vei putea să înţelegi mai bine recomandările sale şi îi vei putea adresa întrebări punctuale şi relevante, ce te vor face să iei cele mai bune decizii pentru tenul tău.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *